Igloo Magazine 202 – Victoriei 139 | Bucharest 2021

Echipa de proiectare este formată din arhitecții Răzvan Bârsan, Monica Crețu, Simona Dinescu și Cătălina Simion. Este a doua colaborare cu Hagag Development Europe pe clădiri existente, prima fiind începută din anul 2017, la Calea Victoriei 109.

Imobilul de locuinţe colective din Calea Victoriei 139 este o prezenţă discretă, în special pentru ochiul neformat, care s-ar concentra mai degrabă pe detaliile Palatului Cantacuzino, aflat alături.

Este una dintre clădirile mai puţin cunoscute proiectate de arhitectul Arghir Culina, poate principalul exponent al curentului Art Deco în Bucureşti.

Clădirea se află în prezent în plin proces de refacere, după o lungă perioadă în care a fost practic lăsată pradă degradării.

Atunci când am început să lucrăm cu clădirea, acum aproape doi ani, am experimentat în primă fază entuziasmul pe care probabil fiecare arhitect îl are atunci când are şansa să contribuie la salvarea unei clădiri de patrimoniu. Chiar fără să fie declarată monument istoric, clădirea are trăsături remarcabile, proporţii, detalii, care marchează sensibil intersecţia dintre Calea Victoriei şi str. Gheorghe Manu.

Inițial gândită ca imobil de locuințe pentru clasa privilegiată, cu spații pentru public la parter, clădirea a decăzut în ultimii ani. După anul 2016 spațiile comerciale s-au închis, clădirea fiind încadrată în gradul I de risc seismic. Ultimii chiriași au plecat în anul 2017.

Proiectul propune restabilirea funcțiunilor inițiale, adaptate realităţii contemporane.

Odată cu primele vizite şi începerea releveului, am analizat gradul de degradare a clădirii, nu doar fizice, ci şi funcţionale. Clădirea era doar parţial locuită, utilităţile în spaţiile comune fuseseră întrerupte pentru neplată, iar scara secundară, subsolul şi uneori chiar apartamentele fuseseră transformate în camere de gunoi.

În multe apartamente, din care locatarii plecaseră în grabă, am găsit poveşti de locuire consemnate prin obiecte diverse, sau intervenţii asupra interiorului, sau fotografii, jurnale, cărţi.

Fiecare cameră ne-a spus o poveste despre locuitorii plecați mai recent sau mai demult și despre relația pe care au avut-o cu locuințele – unii au păstrat finisajele interioare originale, alții au încercat să renoveze cu placaje moderne, unii au creat false coloane și șeminee în încercarea de a-și înfrumuseța locuințele.  Piese de mobilier și diverse obiecte decorative au fost acolo probabil de la început.

Am luat practic contact cu vieţile trecute ale unor oameni pe care nu-i cunoşteam, într-un mod pe care de multe ori l-am perceput ca fiind invaziv, şi probabil acela a fost momentul în care am conştientizat mai clar faptul că ceea ce noi proiectăm, ca arhitecţi, este incomplet fără viaţa şi experienţele pe care clădirile o găzduiesc. Sau că, dincolo de orgoliul profesional sau teoria la care ne raportăm, există ceva mai presus, şi anume, efectul pe care arhitectura îl are asupra vieţilor oamenilor.

Adresele care consemnează relaţia dintre beneficiar, arhitect şi autorităţi.

Clădirea a trecut prin două cutremure, unul în timpul execuției și unul în timpul funcționării. Toate etapele au lăsat semne mai mult sau mai puțin ascunse. Cert este că la finalul anului 2017, clădirea cu risc seismic I era practic abandonată și uitată în mijlocul Bucureștiului. Acel moment de cotitură a marcat începerea unei noi etape în viața clădirii, devenită palimpsest al locuirilor succesive.

Orice proiect de intervenție asupra clădirilor existente valoroase se confruntă cu provocarea de a găsi un echilibru între salvarea elementelor definitorii pentru clădire și

 -respectarea standardelor de locuire și adecvarea la stilul de viață contemporan;

                -îndeplinirea cerințelor actuale de siguranță în exploatare, siguranță la

                 incendiu, confort termic;

                -asigurarea stabilității structurale.

Proiectul nostru urmărește crearea de locuințe contemporane selecte, cu toate exigențele impuse de acest program de arhitectură, într-o clădire interbelică  ocupată pe vremuri de familii înstărite. Întrucât modul de viață s-a modificat semnificativ în ultimele decade,  clădirea a trebuit să treacă printr-un proces profund de transformare. În ciuda modificărilor dictate de standardele și normele actuale, am făcut eforturi să conservăm o parte din istoria Bucureștiului.

Compoziția volumetrică și arhitectura fațadelor au dictat regulile de intervenție asupra imobilului: fațadele principale sunt conservate integral până deasupra etajului 5, în timp ce ultimele etaje retrase deschid mai multe direcții de acțiune, acestea fiind separate de primul registru printr-o profilatură orizontală puternică.

Principala intervenție este transformarea mansardei într-un etaj retras, cu acoperire în terasă. Astfel, clădirea capătă un aer contemporan, fără a afecta semnificativ imaginea de ansamblu și percepția asupra clădirii.

Prima variantă de studiu presupune transformarea fațadelor principale de la etajele superioare în fațade vitrate. Astfel, se creează un contrast puternic între cele două registre și este marcată clar intervenția.  Am ajuns la concluzia că un astfel de gest ar fi prea agresiv pentru zona studiată.

. Drept urmare, varianta finală creează un contrast fin între cele două registre prin replicarea poziționării golurilor la etajele retrase și prin  respectarea raportului plin-gol. Ultimul etaj este marcat prin două elemente orizontale, similar cu etajele existente  -balconul cu balustradă de sticlă și pergola metalică în dreptul cornișei.

Separarea etajelor este subliniată inclusiv prin texturi – spre deosebire de primele etaje la care tencuiala existentă se păstrează, etajele superioare sunt placate cu fibrociment, iar tâmplăria este realizată din aluminiu.

Cele două fațade care nu sunt orientate spre stradă sunt momentan tratate ca fațade secundare, conform proiectului original. Întrucât acestea sunt percepute dinspre Calea Victoriei și dinspre Casa Memorială „George Enescu”, prin intervenție se urmărește îmbunătățirea aspectului exterior,  adecvat unei clădiri poziționate în centrul Bucureștiului. Prin înlocuirea finisajelor fațadele își vor recăpăta aspectul original, cu atât mai important deoarece o parte dintre încăperile principale sunt orientate spre fațadele secundare.

Dorința de a conserva patina timpului se observă inclusiv la interior, unde amenajarea a preluat influențe din limbajul art-deco. Astfel, va exista o continuitate între interior și exterior, iar lobby-ul va deveni o continuare a străzii. Spațiile de la parter vor fi deschise publicului.

Clădirea a fost încadrată în gradul I de risc seismic, motiv pentru care a fost acordată o atenție deosebită consolidării acesteia. Proiectul a urmărit intervenția minimă asupra clădirii, care să nu afecteze fațadele și spațiile interioare. Expertiza tehnică a indicat necesitatea păstrării stâlpilor de la intrare, adăugați după cutremur.

Clădirea va fi finalizată în vara anului următor. În cazul intervențiilor asupra unei clădiri existente, în special a uneia care a fost abandonată timp de mai mulți ani, este foarte importantă implicarea constantă a echipei de proiectare pe întreaga durată a șantierului.

Decopertările făcute pe șantier după realizarea expertizei tehnice aduc în mod constant informații noi despre starea clădirii, care uneori impun reconsiderarea soluțiilor tehnice.

Vibrațiile create pe durata execuțiilor pot duce inclusiv la desprinderea tencuielilor vechi sau a elementelor decorative. Din acest motiv, soluțiile trebuie corelate și optimizate pe măsură ce lucrările evoluează.

Prezența pe șantier este, de asemenea, o ocazie de a învăța despre materiale și tehnici de construcție care astăzi nu se mai folosesc. Această înțelegere  a clădirilor este necesară pentru a putea conserva și restaura corect clădiri similare.

Prin această intervenție, clădirea primește o nouă șansă la viață. Viitorii locuitori se vor bucura de o clădire prestigioasă din care vor putea admira centrul orașului și în care vor beneficia de standarde înalte de locuire. La rândul său, orașul recuperează o parte din istoria sa.